Primul document descoperit până astăzi care menționează satul “ Jicovul de Sus “ datează din 23 mai 1436 , când voievozii Ilies și Ștefan dăruiesc boierului Stan Babici și fraților săi domeniul satului cu tot cu venitul pe care îl are.
Fiind prima atestare documentară vom cita aproape în întregime conținutul documentului , mai ales prin faptul că se pornește o locuire mai timpurie a Vicovului de Sus : “ Din mila lui Dumnezeu , noi Ilie voievod Domnul Țării Moldovei și fratele domniei mele , Ștefan Voievod , facem cunoscut cu această carte a noastră , tuturor , care vor vedea-o sau o vor auzi citindu-se , pentru acest adevărat boier credinciosul nostrum pan Stan babici … … I-am miluit pe dânsul și frații săi cu deosebita noastră milă și le-am dat lor în țara noastră a Moldovei un sat , anume Jicovul de Sus , să le fie lor uric cu tot venitul , nestricat niciodată în veacul veacului , lor și copiilor lor și nepoților lor și strănepoților lor și răstrănepoților lor și la tot neamul lor , care va fi mai apropiat. Iar hotarul acestui sat să fie hotar pe unde din veac a existat …”
Denumirea localității se presupune a deriva de la un afluent al râului Suceava care poartă denumirea de Sicova.
În legătură cu denumirea localității s-a formulat și ipoteza derivării dintr-un termen latin știindu-se că noțiunea de așezare rurală (sat) în limba latină este vicus.
Valea Sucevei a fost locuită încă din epoca străveche. S-au descoperit însă unelte paleolitice pe raza comunei Straja, iar din epoca neolitică zona comunei Voitinel este circumscrisă vastului spațiu al culturii Stacervo-Criș. În perioada geto-dacică, spațiul de nord al Moldovei era locuit de tribul costobocilor, care și-au extins autoritatea în zona de nord a Moldovei, întemeind un regat care cuprindea Bucovina și Maramureș.
Începuturile epocii medievale demonstrează o continuitate a locuirii în zona Rădăuților. Din perioada secolului al X-lea s-a descoperit la Rădăuți, într-un context arheologic bizantin, o monedă încadrată cronologic între anii 998 și 1028. Legăturile cu regatului maghiar sunt atestate de emisiunile monetare aparținând regilor arpadieni și descoperite în zona Cernăuți. În aceeași perioadă sunt scoase la iveală și monede germane din secolul al XIII-lea.
Satul Vicov a fost întemeiat înainte de descălecatul lui Dragoș și al lui Bogdan I, avându-și vatra pe valea pârâului Sicova, de la care și-a luat numele. Ulterior, satul a fost împărțit de către urmașii unuia dintre stăpânii săi în două părți, fiecare parte devenind sat distinct: Vicovul de Jos și Vicovul de Sus. Vicovul de Jos a fost cumpărat de către Alexandru cel Bun și dăruit Mitropoliei Moldovei. În schimb, satul Vicovul de Sus (care cuprindea teritoriul actual al orașului Vicovu de Sus și al comunei Bilca) era în posesia familiei Babici, cu toate hotarele sale, după cum au stăpânit din veac. Cel mai de seamă reprezentant al acestei familii a fost Stan Babici, membru în sfatul domnesc al lui Alexandru cel Bun și al fiului său, Iliaș. Pe teritoriul satului Laura a fost una dintre cele mai însemnate mănăstiri de la începutul Evului Mediu din Moldova. Aici și-au avut metania episcopul Leontie de la Rădăuți și Daniil Sihastru, ambii sanctificați mai târziu de Biserica Ortodoxă. Însuși cătunul Laura, aflat în partea de vest a localității, își are numele de la această Lavra monahală. În pădurile de la nordul localității Vicovu de Sus au fost descoperite unelte de piatră, arme din bronz și fragmente de zale din Evul Mediu.
Pe teritoriul Vicovului de Sus se afla Vama cea Mică a Sucevei, deoarece pe aici treceau negustorii care cumpărau vite din Siret pentru a le duce în Transilvania și Maramureș. Existența unei vămi pe teritoriul localității este confirmată de două documente domnești aparținând lui Ștefan cel Mare din 3 aprilie 1488 și din 2 februarie 1503.
La 15 septembrie 1466, imediat după începerea construcției Mănăstirii Putna, Ștefan cel Mare cumpăra satul Vicovu de Sus de la Stan Babici și de la frații săi și îl dăruiește lăcașului său. De fapt, satul Vicovu de Sus este primul sat dăruit Putnei de către domnitorul Moldovei. Ulterior, Ștefan cel Mare a obținut prin schimb sau prin cumpărături și celelalte sate aflate mai jos de Vicovu de Sus: Vicovu de Jos, Voitinel, Măneuți (aflat între Vicovul de Jos și Gălănești), Balosinești (pe teritoriul de astăzi al Gălăneștilor), Tărnăuca (astăzi Frătăuții Noi), Frătăuții Vechi și Măcicătești și le dăruiește Putnei.
Aflați în subordinea Mănăstirii Putna, vicovenii erau poslușnici ai călugărilor, fiind scutiți de dări pentru că păzeau potecile care duceau în Transilvania de hoți și oștile plecate după pradă. Punctul de pază al potecilor era în cătunul Caraula din satul Straja, aflat la vest de satul Vicovul de Sus. De fapt, actualul sat Straja a fost format din vicovenii care făceau de strajă drumului care ducea în Transilvania.
În anul 1622, tătarii care căutau să jefuiască Mănăstirea Putna sunt opriți de vicoveni, așa încât călugării sunt feriți de primejdie, iar domnul Moldovei ajungea să spună că hoardele păgâne au prădat toată Moldova până la Vicove. Pentru că erau soldați de nădejde, în secolul al XVIII-lea domnii Moldovei erau păziți de oameni tineri cu sâneață (pușcă) aduși din Vicove și din Berhomet pe Siret. În timp de pace vicovenii făceau comerț cu boi în orașul Bistrița, fiind amintit un negustor numit Vasile Gicovanul (secolul al XVI-lea).
Din pricina dărilor către domnii fanarioți, satul s-a pustiit de câteva ori, dar călugării și domnia l-au repopulat cu o parte dintre oamenii fugiți, dar și cu alții aduși din Transilvania. Ca atare, în satele Vicovul de Sus și de Jos, Bilca, Voitinel, Horodnic, Frătăuți, Rădăuți, Sucevița, Marginea, Volovăț și Horodnic au venit numeroși locuitori din zona Năsăud, ceea ce a făcut ca în cadrul graiului bucovinean, în această regiune, să se individualizeze un subgrai distinct, cunoscut sub numele de graiul mărginean, care împletește vorba din Năsăud cu cea din Bucovina.
Până la desființarea județelor de către autoritățile comuniste, Vicovu de Sus a făcut parte din fostul județ Rădăuți.
