Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Obiective turistice

Ruinele clădirii fostei fabrici de cherestea

Ruinele clădirii fostei fabrici de cherestea proprietate a societății pe acțiuni „Bucovina” întemeiată de industriașul Max Anhauch – aflată in Bivolărie lângă Gara CFR Vicovu de Sus, folosită de către Imperiul Austriac pentru extinderea exportului de cherestea către Rusia.

Fabrica a fost confiscată și mutată în întregime de URSS ca recompensă de război.

Gara CFR Vicovu de Sus

Gara CFR Vicovu de Sus – construită în anul 1889 odată cu calea ferată Dornești – Gura Putnei – Nisipitu – Rusca – Seletin – Șipotele Sucevei – Izvoarele Sucevei (tronsonul Nisipitu – Izvoarele Sucevei a fost inaugurat în 1917).

Casa memorială „Ion Nistor” din Bivolărie

Casa memorială „Ion Nistor” din Bivolărie este un muzeu memorial înființat în anul 1993 în satul Bivolărie (în prezent cartier al orașului Vicovu de Sus din județul Suceava). Muzeul este organizat în casa familiei Nistor care a apartinut lui Samuil Nistor și a locuit în primii ani ai vieții istoricul și omul politic român Ion Nistor. Casa a fost retrocedata in 2004 sotilor Bodnarescu Gavril si Viorica din com. Marginea – mostenitorii defunctei Vera Butnariu, fiica lui Samuil Nistor.

Bustul istoricului Ion Nistor – monument situat în curtea Colegiului Tehnologic „Ion Nistor”.

Mănăstirea Sfântul Laurențiu din Vicovu de Sus

(Lavra Monahală) – lăcaș de cult atestat din 1490 și până în 1772, la confluența pârâului Șicov cu râul Suceava (locație neidentificată).

La începutul veacului al XV-lea, un tânăr de 16 ani, Dumitru, provenit dintr-o familie de oameni simpli de pe domeniul Mănăstirii Sfântul Nicolae din Rădăuţi, alegea această cale şi, doar după două generaţii, reuşea să schimbe faţa Ţării Moldovei împreună cu ucenicii săi, viitorii Mitropoliţi Grigorie Roşca şi Teofan I, Cuvioşii egumeni Misail şi Efrem, Cuviosul Ioan caligraful ş.a., toţi cu metania la Mănăstirea Voroneţ. O impresionantă salbă de biserici şi mănăstiri apărea în nordul Moldovei la îndemnul acestei pleiade de sfinţi şi al altora, care au rămas până în prezent cele mai preţioase nestemate ale artei şi spiritualităţii româneşti, unele intrate în patrimoniul universal. Tânărul Dumitru, tuns în monahism la Mănăstirea Sfântul Nicolae din Rădăuţi, primea numele de David, avându-l ca dascăl pe Sfântul ierarh Leontie şi remarcându-se de mic pentru capacitatea sa de a învăţa cărţile sfinte cu o uşurinţă ieşită din comun sau de a vindeca bolnavii, de a cunoaşte cugetele ascunse şi tainele viitoare. După ce mai petrece câtva timp şi la Mănăstirea Sfântul Laurenţiu din Vicovu de Sus, este atras de viaţa de pustnic. Se face schimonah sub numele de Daniil, vieţuind în rugăciune peste 20 de ani într-o chilie săpată în piatră pe valea pârâului Putna. Din Patericul românesc aflăm că Daniil Sihastru l-a cunoscut pe marele Ştefan încă din anul 1452, acesta primind de la el dezlegare de păcate şi binecuvântare, dar şi proorocirea că în curând va fi domn al Moldovei. După ce proorocirea s-a împlinit, Daniil Sihastru i-a fost marelui domn cel dintâi sfetnic, duhovnic şi rugător către Dumnezeu(…). Astfel, ascultându-l, Ştefan cel Mare a apărat cu multă vitejie Biserica lui Hristos şi Ţara Moldovei după căderea Bizanţului, aproape o jumătate de secol, câştigând 47 de războaie şi înălţând 48 de biserici. În felul acesta Cuviosul Daniil Sihastru s-a dovedit un mare apărător al Ortodoxiei româneşti şi ctitor duhovnicesc al mănăstirilor înălţate la îndemnul său. După înalţarea Mănăstirii Putna, tot la îndemnul său, Daniil Sihastru se retrage în codrii seculari din jurul Mănăstirii Voroneţ, unde mai petrece 20 de ani de singurătate şi penitenţă pentru obştea Moldovei, într-o chilie situată deasupra stâncii Şoimul. În pădurile dese din munţii Voroneţului, Rarăului şi Stânişoarei trăiau în acea perioadă alţi 50 de sihaştri, cu toţii ucenici ai lui Daniil Sihastru. În 1477 îl roagă fierbinte pe voievodul său protector să nu-l pună Mitropolit al Moldovei şi Sucevei, aşa cum stăruiau clerul şi ierarhii ţării, dar în 1488, după înălţarea bisericii închinate Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, se supune hotărârii obştei Mănăstirii Voroneţ de a deveni egumen al sfântului lăcaş. Aşadar, la peste 80 de ani, acest încă prea puţin cunoscut ascet şi cărturar al Moldovei, revenea în rândul comunităţii monahale, continuându-şi opera spirituală până la moartea sa, în 1496, moaştele sale odihnind şi astăzi în pronaosul bisericii.

Biserica de lemn din Bivolărie

Biserica ortodoxă „Sfântul Nicolae” Vicovu de Sus–Bivolărie este un lăcaș de cult ortodox, construit din lemn în anul 1861 în satul Gura Largului, comuna Poiana Teiului din județul Neamț. Întrucât, începând cu anul 1959, s-a demarat realizarea lacului de acumulare artificial de la Bicaz, edificiul a fost strămutat în satul Bivolărie (actualmente cartier al orașului Vicovu de Sus din județul Suceava), fiind refăcut pe noul amplasament în anul 1960, când a fost sfințit.

De-a lungul timpului, au fost efectuate mai multe lucrări de amenajare, s-a realizat pictura interioară, s-au construit casa parohială, casa praznicală, clopotnița, altarul de vară și altele, iar recent a fost refăcută Sfânta Masă din altar.

Biserica ortodoxă din Vicovu de Sus – Centru

Construită în perioada 1800-1804.

Vechea biserică din Vicovu de Sus era din lemn și era amplasată undeva la vărsarea pârâului Sicova în râul Suceava (la capătul punții de peste râul Suceava, ce leagă Vicovu de Sus cu halta Bivolarie) , fiind atestată din 1490 și până în 1772.

Actuala biserică din Vicovu de Sus-Centru a început prin a se căra piatră în 1800. Zidirea ei a început în 1802 (fiind făcută de un meșter din Horodenka) și a fost terminată în anul 1804, când s-a pictat și catapeteasma. În 1806 a fost sfințită.

Ultima actualizare: 11:53 | 26.01.2023

Sari la conținut