Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Ion Nistor (n. 1876 – d. 1962) – istoric și militant unionist bucovinean

Ion Nistor s-a născut la 4 august 1876 în familia de țărani Ilie și Maria Nistor din satul Bivolărie, comuna Vicovu de Sus, districtul Rădăuți (ulterior în județul Rădăuți), Bucovina, ce-a aparținut Austro-Ungariei. A fost căsătorit cu Virginia Pauliucu-Burlă (fiica parohului din Cârlibaba, Gheorghe Pauliucu-Burlă) și au avut împreună un singur copil: Oltea I. Nistor-Apostolescu (decedată la 13 iulie 1999).

Urmează 2 ani școala primară în satul natal și apoi o continuă, în limba germană, în orașul Rădăuți. Între anii 1889-1897 urmează cursurile Liceului „Eudoxiu Hurmuzachi”, pe atunci liceu german, dobândind un mare interes și dragoste pentru trecutul românilor bucovineni. După ce a susținut examenul de bacalaureat, este admis ca student la Facultatea de Filosofie a Universității din Cernăuți. A activat o perioadă ca profesor suplinitor la Cernăuți, iar în anii 1904-1907 a fost profesor secundar la Liceul clasic din Suceava, timp în care a început să editeze, împreună cu George Tofan și Victor Moraru, revista Junimea literară.

La 22 martie 1909, în urma examenelor susținute, a fost promovat doctor în filosofie și litere în Aula Universității din Viena. În anul 1911 a fost abilitat ca docent al universității vieneze, întorcându-se apoi în Bucovina.

În octombrie 1911 își ține cursul inaugural la Universitatea din Cernăuți, cu tema: „Locul românilor în istoria sud-est europeană”, temă care avea să fie emblematică pentru carierea sa și care l-a determinat pe Lucian Blaga să-l clasifice între „istoricii ideii și unității naționale”.

Membru al conducerii la Societatea pentru cultura și literatura română în Bucovina din 1913, profesor la Universitatea din Cernăuți din 1914 și membru corespondent al Academiei Române din același an, Ion Nistor s-a stabilit la București și a fost ales președinte al Comitetului refugiaților bucovineni. În 1916, cu ocazia primirii sale ca membru titular în Academia Română, a evocat un capitol din viața culturală a românilor din Bucovina, cu un răspuns din partea lui Nicolae Iorga și, tot în același an, a publicat Istoria Bisericii din Bucovina și rostul ei național-cultural în viața românilor bucovineni.

În perioada 1919-1939, în plan politic și public, a avut responsabilități dintre cele mai diverse. A fost ministru al Bucovinei în guvernul condus de Ion I.C. Brătianu în 1922-1926; senator de drept, între 1928-1933; ministru secretar de stat pentru minorități etnice în 1933; ministru al muncii în guvernul condus de Gheorghe Tătărăscu; ministru al cultelor și artelor în guvernul Gheorghe Tătărăscu.

În perioada interbelică, profesorul și rectorul universității cernăuțene a editat volumul Corespondență diplomatică și rapoarte consulare austriece, în colecția Hurmuzachi, a editat revista Junimea literară, a publicat Istoria Basarabiei, a susținut Buletinul Codrul Cozminului. Lucrarea sa cea mai reprezentativă este Problema ucraineană în lumina istoriei, iar Societatea pentru literatura și cultura română în Bucovina a publicat o nouă ediție, care a fost lansată la Cernăuți, Rădăuți și Botoșani. Până la moartea sa, în noiembrie 1962, a redactat lucrarea Istoria Bucovinei, rămasă în manuscris până în 1991, și a definitivat lucrarea de sinteză Istoria României, care nu a fost încă publicată.

„Ion Nistor, profesorul și istoricul care a stat întreaga lui viață în slujba istoriei și a cauzei naționale s-a identificat nu numai cu destinul dramatic al provinciei sale: Bucovina istorică, ci al tuturor românilor, fiind istoricul tuturor românilor, din Galiția în Tessalia și de la Nistru până la Tisa”, a afirmat istoricul ieșean Ion Toderașcu.

Arestat la 5/6 mai 1950, în așa-zisa „noapte a demnitarilor”, a fost internat la închisoarea Sighet pe timp de 24 luni, încadrat ulterior prin Decizia M.A.I. nr. 334/1951; pedeapsă i-a fost majorată cu 60 luni, prin Decizia M.A.I. nr. 559/1953. A fost eliberat la 5 iulie 1955.

Ultima actualizare: 11:53 | 26.01.2023

Sari la conținut