Mănăstirea Sfântul Laurențiu din Vicovu de Sus
(Lavra Monahală) – lăcaș de cult atestat din 1490 și până în 1772, la confluența pârâului Șicov cu râul Suceava (locație neidentificată).
La începutul veacului al XV-lea, un tânăr de 16 ani, Dumitru, provenit dintr-o familie de oameni simpli de pe domeniul Mănăstirii Sfântul Nicolae din Rădăuţi, alegea această cale şi, doar după două generaţii, reuşea să schimbe faţa Ţării Moldovei împreună cu ucenicii săi, viitorii Mitropoliţi Grigorie Roşca şi Teofan I, Cuvioşii egumeni Misail şi Efrem, Cuviosul Ioan caligraful ş.a., toţi cu metania la Mănăstirea Voroneţ. O impresionantă salbă de biserici şi mănăstiri apărea în nordul Moldovei la îndemnul acestei pleiade de sfinţi şi al altora, care au rămas până în prezent cele mai preţioase nestemate ale artei şi spiritualităţii româneşti, unele intrate în patrimoniul universal. Tânărul Dumitru, tuns în monahism la Mănăstirea Sfântul Nicolae din Rădăuţi, primea numele de David, avându-l ca dascăl pe Sfântul ierarh Leontie şi remarcându-se de mic pentru capacitatea sa de a învăţa cărţile sfinte cu o uşurinţă ieşită din comun sau de a vindeca bolnavii, de a cunoaşte cugetele ascunse şi tainele viitoare. După ce mai petrece câtva timp şi la Mănăstirea Sfântul Laurenţiu din Vicovu de Sus, este atras de viaţa de pustnic. Se face schimonah sub numele de Daniil, vieţuind în rugăciune peste 20 de ani într-o chilie săpată în piatră pe valea pârâului Putna. Din Patericul românesc aflăm că Daniil Sihastru l-a cunoscut pe marele Ştefan încă din anul 1452, acesta primind de la el dezlegare de păcate şi binecuvântare, dar şi proorocirea că în curând va fi domn al Moldovei. După ce proorocirea s-a împlinit, Daniil Sihastru i-a fost marelui domn cel dintâi sfetnic, duhovnic şi rugător către Dumnezeu(…). Astfel, ascultându-l, Ştefan cel Mare a apărat cu multă vitejie Biserica lui Hristos şi Ţara Moldovei după căderea Bizanţului, aproape o jumătate de secol, câştigând 47 de războaie şi înălţând 48 de biserici. În felul acesta Cuviosul Daniil Sihastru s-a dovedit un mare apărător al Ortodoxiei româneşti şi ctitor duhovnicesc al mănăstirilor înălţate la îndemnul său. După înalţarea Mănăstirii Putna, tot la îndemnul său, Daniil Sihastru se retrage în codrii seculari din jurul Mănăstirii Voroneţ, unde mai petrece 20 de ani de singurătate şi penitenţă pentru obştea Moldovei, într-o chilie situată deasupra stâncii Şoimul. În pădurile dese din munţii Voroneţului, Rarăului şi Stânişoarei trăiau în acea perioadă alţi 50 de sihaştri, cu toţii ucenici ai lui Daniil Sihastru. În 1477 îl roagă fierbinte pe voievodul său protector să nu-l pună Mitropolit al Moldovei şi Sucevei, aşa cum stăruiau clerul şi ierarhii ţării, dar în 1488, după înălţarea bisericii închinate Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, se supune hotărârii obştei Mănăstirii Voroneţ de a deveni egumen al sfântului lăcaş. Aşadar, la peste 80 de ani, acest încă prea puţin cunoscut ascet şi cărturar al Moldovei, revenea în rândul comunităţii monahale, continuându-şi opera spirituală până la moartea sa, în 1496, moaştele sale odihnind şi astăzi în pronaosul bisericii.